Idei slabe, idei despre oameni
Omul e începutul declinului
său. Nimic special. Nu sunt cu nimic speciali, deși o cred până în adâncul
fiecărei celule regenerate. Omul e o copie a altuia, iar unicitatea i-a făcut
ca toți să se cheme oameni. Unde se află mulți să se cheme mulțime, grămadă.
Unde sunt mai mulți să se cheme majoritate.
Omul își dorește să fie
singurul, unicul, dar nu înțelege că ceilalți îl fac să fie om și nu acel om.
Nu reușește să fie însuși el. Nu poate să și-o spună, când e înconjurat de
ceilalți, pe care el îi știe. Nu poate să vrea să nu mai fie cel care e. Pentru
că înțelege din asta doar o negare și nu singurătatea, singura singurătate, cea
care îl face să știe doar de el, singurul, omul.
Singurătatea ,ca formă
practică, își pierde teoria despre ea, încât în lumea în care ești, aproape că
nu poți face să rămâi doar tu, decât omorându-i pe toți ceilalți, pe toți. Dar
însingurarea vine din a fii cu ceilalți și a te crede fără ei, fără să-i omori, să-i lași. Formă avansată
de metaforă, paradox, de altfel.
Omului îi e mai bine când e
fără el, când singurătatea e singură și omul singur.
Omul e ca hârtia igienică,
poate mai fragil. Singura lui șansă e viața din el, un fel de regenerare, dar
nu la nesfârșit, puterea lui are un capăt. Hârtia e refolosită la nesfârșit.
Are un sfârșit mai îndepărtat decât omul.
Omului îi stă bine când își are
la picioare capul. Când e decapitat de toate fumurile care-i ies pe urechi.
Omul se simte mereu
neîndreptățit și se știe ca fiind doar el corectul. Omul nu reușește să fie
sincer cu el, nu-i lipsesc prea multe, dar el știe că-i lipsește totul, vrea
totul. Unde vrea să ajungă ? Vrea să se-nalțe pe un munte de valori. Dar ce
valori ? Că el n-are.
Dacă mi s-ar spune că sunt om,
aș vrea să nu mai fiu ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu